Istoricul localităţii

Satele Rîpa de Sus (Vătava) ÅŸi Rîpa de Jos sunt atestate documentar în anul 1332 în "Documente privind Istoria României, veacul XIV, volumul III C, Transilvania (1331-1334)", Ed. Academia RPR, 1954, Autori I. IonaÅŸcu, P.Câmpina, E Stănescu, M. Roller.
ConÅ£inut document: "Art. 1332: Socoteala despre prima plată pe anul întâi (Arhidiaconatul din Ozd). Trebuie luat seamă că în ziua întâi a Parisemilor (4 martie 1332) magistrul Ion, Arhidiaconul din Ozd.....Nicolae din satul Rîpele (latineÅŸte Villa Rapularum) a plătit un loton de argint".
Denumirea latinească, latina fiind limba utilizată în cancelariile vremii ÅŸi în special în cele bisericeÅŸti, a stârnit controverse privind traducerea exactă din româneÅŸte. Considerăm că denumirea este traducerea în latină a denumirii celor două sate care încă nu erau separate, denumirea fiind utilizată de localnici, numele de Rîpa sugerând forma de relief în care sunt aÅŸezate acestea, în special malul stâng al Văii Rîpa fiind apropiat unor pante abrupte.
În sprijinul acestei idei vine ÅŸi faptul că în diferite documente ulterioare, maghiare ÅŸi germane se găsesc în traducere următoarele denumiri:
♦ pentru Rîpa de Jos: Repafalva (1338. mag), AlsoRepa (1644, mag.), Unter Rűbendorf (1754, germ), Nieder Rűbendorf (1850, germ.);
♦ pentru Rîpa de Sus: Repafalva (1381. mag), FelsÅ‘Repa (1648, mag.), Repa de Szusz (1733, mag.), Ober Rűbendorf (1854, germ.).

Din anul 1936 satul Rîpa de Sus a primit numele Vătava după denumirea culmei Vătava din nordul teritoriului.
Acest spaÅ£iu a fost locuit din cele mai vechi timpuri, primele aÅŸezări fiind în nordul teritoriului în zona numită Subcetate unde apare ceramică din epoca bronzului din cultura Witenberg (SighiÅŸoara).
La nord de această locaÅ£ie se afla cetatea dacică de la Rîpa. "Cetatea de la Rîpa împreună cu cetăţile de la Idicel, Săcal, Monor figurează între străvechile cetăţi de pământ descrise de diferiÅ£i istorici, originea lor precizându-se în vremea dacilor" (după Petre A. BoÅ£ianu). Această cetate a dăinuit până în secolul XVII fiind încă activă la începutul primei domnii a lui Petru RareÅŸ, domnitorul Moldovei, utilizată de acesta. Fiind construită din pământ ÅŸi lemn cu timpul s-a ruinat, localnicii vârstnici amintindu-ÅŸi de urmele puÅ£ului cetăţii care se mai vedea la începutul secolului XX. Zona nordică a cetăţii era întărită de puncte fortificate numite cetăţele de unde ÅŸi denumirea dealurilor din nord.
Evoluţia localităţilor a avut loc spre sud:
♦ cătunul Gabza în apropierea cetăţii ( după Petre A BoÅ£ianu);
♦ cătunul HerÅ£a, cu o perspectivă bună de dezvoltare în zilele noastre
♦ satele Rîpa de Sus ÅŸi Rîpa de Jos s-au dezvoltat din grupele de case aflate în poienile cu izvoare din satului Rîpa de Jos ÅŸi centrul actual al satului Vătava. Cu timpul satele s-au extins crescând numărul de locuitori datorită unei bune natalităţi, dar ÅŸi datorită infuziei de populaÅ£ie de peste munÅ£i, din Moldova, ca rezultat al transhumanÅ£ei, dar ÅŸi datorită refugiului din faÅ£a năvălitorilor. AÅŸa se explică existenÅ£a unor nume de familie de origine moldovenească: Åžendrea, Nicoară, Boilă, Bodea, MoÅ£oc, Bondrea etc.

Satul Dumbrava este atestat documentar în anul 1393 fiind denumit în limba maghiară Lyget, în anul 1733 fiind întâlnit sub denumirea Dumbrava. Numele evidenÅ£iază frumuseÅ£ea acestor locuri cu numeroase poieni încadrate de codrii seculari, spre deosebire de Rîpe Dumbrava ocupă un teritoriu mai accesibil deschis spre Valea MureÅŸului. În decursul istoriei satul fiind afectat de multe ori de năvăliri, de trecerea diferitelor oÅŸti, gospodăriile fiind distruse, locuitorii adăpostindu-se în cetatea Rîpa sau mai târziu în codrii de la nord. Dumbrăvenii au avut puterea să o ia întotdeauna de la capăt să-ÅŸi refacă bunurile distruse ÅŸi să dăinuiască până astăzi.
Urmărind parcursul istoric al celor trei sate din comuna Vătava observăm că ele au avut un destin comun marcat de perioade cu numeroase vicisitudini, chiar tragice uneori acestea au dus la formarea de caractere aspre, dârze, hotărâte, harnice.
Enumerăm în ordine cronologică momente din istoria acestor locuri:

Perioada veche, epoca bronzului, atestată de ceramica tipică culturii Sighişoara (Witemberg) din zona Subcetate şi Gabza.
Perioada dacică, daci liberi retraÅŸi în faÅ£a cuceritorilor romani (aceÅŸtia construiesc castrul roman de la BrîncoveneÅŸti) utilizează pentru apărare cetatea de la Rîpa.
Evul mediu se dovedeşte o perioadă foarte grea, năvălitorii trec valuri, valuri ultimii fiind tătarii.
Memoria populară reÅ£ine ultima încleÅŸtare cu tătarii în anul 1717 când bărbaÅ£ii din Rîpa, Dumbrava, Gledin ÅŸi SebeÅŸ înving cetele de tătari eliberând 700 robi creÅŸtini ( după Petru A BoÅ£ianu). În toponimia acestor locuri au rămas denumiri: „ Drumul tătarilor", „Poiana tătarului"
O pagină neagră în viaÅ£a acestor locuitori este iobăgirea. Râpenii ÅŸi dumbrăvenii devin iobagii baronilor ÅŸi mai târziu a conÅ£ilor de la BrîncoveneÅŸti (Ieciu), ultimii stăpâni au fost cei din familia KemÄ—ny: "Conscrierea din 1820 arată că iobagii din Rîpa de Sus, 48 capi de familie erau iobăgiÅ£i cneazului Samuil KemÄ—ny iar 73 de familii baronului Wolfgang KemÄ—ny".
RevoluÅ£ia din 1848- 1849 aduce eliberarea iobagilor, împăratul Franz Joseph este nevoit să legifereze deziobăgirea. FoÅŸtii iobagi primesc o parte din pământul arabil, pădurile ÅŸi păşunile au rămas în stăpânirea feudalilor, a fost nevoie de ani buni de luptă în justiÅ£ie pentru revenirea acestora stăpânilor de drept, cea ce sa întâmplat în perioada interbelică.

RevoluÅ£ia din 1848-1849. Un tragism deosebit pentru locuitorii Râpelor ÅŸi în special ai satului Dumbrava cunosc evenimentele din anul 1848, 1849. La Marea adunare de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3-15 mai 1848 au participat ÅŸi delegaÅ£i din Dumbrava: Pop Gavrilă, BendriÅŸ Iacob ÅŸi Harpa Ioan.
În luna februarie 1849 o parte din armata maghiară formată în mare majoritate din secui au prădat Hodacul, IbăneÅŸtiul ÅŸi Idicelul de unde se îndreapă spre Monor ÅŸi ÅžieuÅ£, de aici ajung ÅŸi cotropesc Rîpele, Dumbrava, Huducul, Morăreniul ÅŸi RuÅŸii MunÅ£i. Sunt adunaÅ£i peste 200 de români din comunele amintite pe platoul Podăşel de la Dumbrava, dintre aceÅŸtia 40de bărbaÅ£i au fost omorâÅ£i după ce ÅŸi-au săpat gropile, iar mulÅ£i alÅ£ii au fost uciÅŸi în diferite locuri în drum spre BatoÅŸ, ÅŸi-au pierdut viaÅ£a peste 100 de dumbrăveni, 15 din Rîpa de Sus ÅŸi 26 din Rîpa de Jos. La împlinirea a 90 de ani de la acest trist eveniment a fost ridicat la Podăşel un monument în memoria celor uciÅŸi. Relizarea monumentului a fost coordonată de notarul cercual Petre A BoÅ£ianu, preotul ortodox Ionică Popescu, preotul greco-gatolic Augustin BoÅ£ianu, învăţătorul Axente BoÅ£ianu ÅŸi primarul Ionică Vlaicu.

Orgiile vremurilor se abat din nou asupra locutorilor celor trei sate în timpul primului război mondial (1914-1918), un număr mare de bărbaÅ£i sunt mobilizaÅ£i în armata austro-ungară, luptând pe diferite fronturi ÅŸi-au dat viaÅ£a luptând: 41 din Rîpa de Sus, 45 din Rîpa de Jos ÅŸi 38 din Dumbrava.
SuferinÅ£ele acestor oameni au fost amplificate de evacuarea forÅ£ată a populaÅ£iei, în zonă fiind amenajată o a doua linie a frontului, refugiul a durat doi ani la întoarcere oamenii găsindu-ÅŸi locuinÅ£ele ÅŸi bunurile distruse.

Marea Unire din Decembrie 1918 ÅŸi perioada interbelică. Probabil prima perioadă luminoasă în existenÅ£a satelor noastre, realizeazandu-se o năzuinţă veche a românilor ardeleni, unirea cu Patria mamă, eveniment deschizător de perspective de dezvoltare deosebite pentru aceste comunităţi.
A luat parte la adunarea de la Alba Iulia o delegaÅ£ie formată din : Petre A BoÅ£ianu, notar, comandantul Gărzii NaÅ£ionale, învăţătorul Oprea Victor din Dumbrava, învăţător Maior Laurean ÅŸi Precup Åžtefan din Huduc (MaioreÅŸti), MicşăuÅŸ Ioan din Rîpa de Jos, sublocotenent Pantea ÅŸi Traian Pop din RuÅŸii MunÅ£i.
În perioada interbelică cele trei sate au ÅŸansa de a fi conduse de Petre A BoÅ£ianu care a avut funcÅ£ia de notar, un mare patriot ÅŸi luptător pentru drepturile românilor din aceste locuri, un mare om de cultură, acesta a depus eforturi deosebite pentru ridicarea economică morală culturală a dumbrăvenilor ÅŸi rîpenilor. Contribuie direct la aplicarea reformei agrare, asigurând împroprietărirea locuitorilor satelor ÅŸi foarte important revenirea acestora a unor suprafeÅ£e însemnate de păduri ÅŸi păşuni din munÅ£ii Călimani. Cu extraordinarul simÅ£ organizatoric Petre A BoÅ£ianu concepe câte un „Program edilitar si de dezvoltare" pentru cele trei sate pe perioada 1934-1970.
Acest program se aplică ÅŸi până la război se construiesc ÅŸcolile ( la Vătava se inaugurează ÅŸcoala la 1 decembrie 1929, la Rîpa de Jos la 15 octombrie 1933 ÅŸi la Dumbrava în 1940 era sub acoperiÅŸ), se ridică cele trei cămine culturale, începe construirea biesercii ortodoxe din Vătava, se aplică un program de sistematizare a satelor realizându-se centrele civice, trasându-se străzi noi, se amenajează drumul comunal între Vătava ÅŸi Dumbrava. În acelaÅŸi timp se pune agricultura pe baze noi se realizează un program pomicol, fiecare sat având pepinieră de pomi; silvicultura este reorganizată, se înfiinÅ£ează pepiniere silvice, se construiesc case ale silvicultorului, case de vânătoare, se sistematizează exploatarea pădurilor.

Al doilea război mondial. OcupaÅ£ia hortistă. O perioadă grea în viaÅ£a vătăvenilor, care ajung din nou sub stăpânire străină (trupele maghiare ocupă satele în 10 septembrie 1940), concretizată în schimbarea administraÅ£iei cu utilizarea limbii maghiare, învăţământul în limba maghiară, o parte dintre bărbaÅ£i sunt înrolaÅ£i ÅŸi trimiÅŸi pe front , alÅ£ii au fost înrolaÅ£i în detaÅŸamente de muncă forÅ£ată pe linia frontului; numeroÅŸi locuitori au trecut graniÅ£a în România (refugiaÅ£ii) ÅŸi numeroÅŸi bărbaÅ£i tineri au evitat înrolarea în armata hortistă ascunzându-se în pădurile din munÅ£i (fugăii). Åži-au pierdut viaÅ£a pe diferitele fronturi: 13 ostasi din Vătava, 20 din Rîpa de Jos ÅŸi 14 din Dumbrava, iar alÅ£ii ÅŸi-au petrecu mulÅ£i ani în lagărele sovietice.
Retragerea trupelor germane ÅŸi maghiare din satele comunei are loc în 7-8-9 octombrie 1944, în 9 octombrie întră în sate primele unităţi ale armatei sovietice.

Epoca comunistă. SfârÅŸitul celui de al-II-lea război mondial aduce o nouă perioadă grea în viaÅ£a românilor, determinată de instalarea aÅŸa-zisei societăţi socialiste, comuniste, instalată de armatele sovietice, ocupante. Se remarcă mai multe evenimente care au marcat viaÅ£a oamenilor de aici:
♦ aplicarea Reformei agrare din martie 1945. Veteranii de război ÅŸi ţăranii cu mai puÅ£in de 5 ha primesc pământ la BatoÅŸ ÅŸi Uila . Mai târziu aceste terenuri sunt luate de stat la I.A.S. BatoÅŸ unde s-au înfiinÅ£at vestitele livezi din zonă;
♦ în anul 1951 comuna Vătava este trecută de la raionul Reghin la raionul TopliÅ£a, conform ideii de avea ÅŸi acest raion agricultură ÅŸi implicit G.A.C. (Gospodărie agricolă colectivă).
♦ instalarea autorităţilor comuniste întâmpină o poziÅ£ie făţişă, în special în satul Vătava. În 1948, 8 februarie sunt arestate 15 persoane cu acuzaÅ£ia de „ instigare la contrarevoluÅ£ie", printre ei se afla notarul P.A. BoÅ£ianu, preotul Teodor Tanco, inginerul Doroftei Åžularu, învăţătorul Petru Tătărău, agricultorul Vasile Pop „ Ciron". AceÅŸtia sunt duÅŸi la securitatea din Tîrgu MureÅŸ ÅŸi apoi la Tribunalul Militar din Cluj. Subliniem că familia notarului Petre A. BoÅ£ianu a fost scoasă din casă de către membrii celulei de partid. Bunurile de valoare din casa au fost distruse printre care ÅŸi o valoroasă bibliotecă. Casa va devenii sediu C.A.P. Vătava.
♦ la 20 iulie 1950 se inaugurează prima G.A.C. din raionul TopliÅ£a, G.A.C. „ Răsăritul" la Vătava (teritoriul nu corespundea din punct de vedere agricol dar probabil era nevoie ÅŸi în raionul TopliÅ£a de un G.A.C. - neÅŸansa vătăvenilor). Din G.A.C. făceau parte 33 de familii, având comasat teren în zonele Vîlcele, Miri ÅŸi Dos.
♦ după război situaÅ£ia locuitorilor celor 3 sate era deosebit de grea din cauza „ cotelor" , plata către Uniunea Sovietică a despăgubirilor de război. Se contribuia cu animale, cereale, fructe, legume ÅŸi alte produse agricole. Grâul se lua în totalitate, pâine de grâu se consuma numai în sărbători. Cotele încetează în anul 1956 ÅŸi urmează o perioadă de relativă prosperitate, concretizată în construirea de locuinÅ£e noi, multe din construcÅ£iile actuale datează de atunci. „ Binele" se termină în 1962, anul încheierii colectivizării (cooperativizării).
♦ în 1959 se pun bazele aÅŸa numitei Întovărăşiri, un preambul al viitorului C.A.P.
♦ încheierea cooperativizării din 1962 s-a făcut cu numeroase savolnicii din partea conducerii comuniste a comunei ÅŸi raionului : rezistenÅ£a cetăţenilor la înscrierea în C.A.P. a fost înfrântă prin bătaie, reÅ£inere la miliÅ£ie, trimiterea elevilor ÅŸi studenÅ£ilor de la ÅŸcoli acasă. Au rezistat acestor presiuni 13 familii ( la Vătava) rămânând ţărani individuali. AceÅŸtia au primit loturi de folosinţă la BraniÅŸte, un teren utilizat înainte mai mult ca păşune, cu slab potenÅ£ial agricol.

Efecte negative ale perioadei socialiste:
♦ distrugerea ordinii de drept naturală, a proprietăţii private, oamenii regăsindu-se deposedaÅ£i de bunurile materiale ÅŸi obligaÅ£i să se manifeste în colectivism.
♦ sărăcirea a fost o urmare nefastă, deÅŸi cantitatea de muncă pentru stat era foarte mare.
♦ pierderea respectului pentru proprietate, sustragerea unor bunuri necesare de la locul de muncă ( exemplu: o traistă de ÅŸtiuleÅ£i de pe lotul pe care îl lucrau, considerat furt din avutul obÅŸtesc), atitudine negativă faţă de muncă.
♦ afectarea mediului prin utilizarea unor mari cantităţi de îngrăşăminte chimice, de insecticide ÅŸi fungicide.
Aspecte pozitive:
♦ ÅŸcolarizarea întregii populaÅ£ii de copii în condiÅ£ii bune.
♦ continuarea studiilor la licee, ÅŸcoli profesionale ÅŸi ulterior la universităţi.
♦ introducerea în agricultură a unor tehnici moderne: mecanizare, comasarea terenurilor agricole, lucrări de îmbunătăţiri funciare, introducerea de soiuri adecvate de cereale, creÅŸterea animalelor din rase valoroase.
♦ activităţi de culturalizare a cetăţenilor, păstrarea tradiÅ£iilor locale.

RevoluÅ£ia din Decembrie 1989 - este primită cu deosebit entuziasm de locuitorii comunei (excepÅ£ie fac cei care au beneficiat direct de starea anterioară).C.A.P.-urile din cele trei sate au fost desfiinÅ£ate printre primele din Å£ară prin hotărârea membrilor acestora. Trecerea la noua formă de proprietate ÅŸi noua organizare economică se dovedeÅŸte a fi foarte dificilă datorită fărmiţării terenurilor agricole în loturi mici, scăderea spiritului de întreprinzător în epoca comunistă, lipsa mijloacelor financiare. Cu toate acestea în cei 20 de ani au apărut exploataÅ£ii zootehnice de creÅŸterea a bovinelor a ovinelor, s-a dezvoltat bine comerÅ£ul, au apărut locuinÅ£e moderne, a fost introdusă apa în cele trei sate, s-a regularizat cursul Văii Rîpii, s-au amenajat străzile satelor.

Cu toate greutăţile ÅŸi asprimea vieÅ£ii, de-a lungul existenÅ£ei lor, vătăvenii, rîpenii ÅŸi dumbrăvenii s-au dovedit a fi creatori de frumos ÅŸi de tehnică:
♦ în fiecare casă femeile au fost mari meÅŸtere în cusături, Å£esături, cojocărie. Costumul popular de aici fiind de o frumuseÅ£e deosebită, locuinÅ£ele deÅŸi simple sunt frumos aranjate ÅŸi curate.
♦ în aceste sate se găsesc printre cele mai frumoase obiceiuri, cântece ÅŸi dansuri populare. Acestea au fost valorificate de ansamblurile Căminelor culturale încă din perioada interbelică.
♦ tehnica populară era foarte dezvoltată. Pe cursul Văii Rîpii la nivelul anului 1914 erau iventariate peste 20 de mori de apă, pive, prese de ulei ÅŸi vâltori. Acestea erau folosite de locuitorii satelor din zonă. Au existat meÅŸteri în lemn cioplitori în piatră, cojocari, fierari.